Categorii

Acțiuni pastorale comune pentru provocări comune. A unsprezecea congregație generală

A crea un organism episcopal permanent şi reprezentativ pentru a promova sinodalitatea în Amazonia: aceasta este una din sugestiile reieșite din a unsprezecea congregație generală, desfășurată în dimineața de marți, 15 octombrie, zi a comemorării liturgice a Terezei a lui Isus. Şi tocmai la sfânta carmelitană din Ávila – îndeosebi la invitaţia de a ne cunoaște pe noi înșine pentru a exercita umilinţa – a făcut referință arhiepiscopul de Belo Horizonte, monseniorul Walmor Oliverira de Azevedo, preşedinte al Conferinţei Episcopale Braziliene, în omilia rostită în timpul orei a treia care, ca de obicei, a deschis lucrările, moderate în aula Sinodului de cardinalul Braz de Aviz, preşedinte delegat la rând, în prezența papei Francisc şi a 180 de părinți.

Propunerea organismului episcopal amazonian – o structură integrată în CELAM (Consiliul Episcopal Latinoamerican) şi a cărui serviciu executiv trebuie realizat de REPAM (Rețeaua Eclezială Panamazoniană) – a reluat una din indicațiile conținute în Instrumentum laboris (nr. 129). El, în intențiile părinţilor, va trebui să ajute la implementarea fizionomiei Bisericii din Amazonia, în optica unei pastoraţii comune mai eficace, concretizând şi acele indicații pe care pontiful le va da probabil după Sinod şi lucrând îndeosebi pentru apărarea drepturilor popoarelor indigene, formarea integrală a agenților pastorali şi crearea de seminarii amazoniene. Această acțiune pastorală comună, elaborată de toate circumscripțiile ecleziastice panamazoniene într-o relație organică cu CELAM, va fi utilă pentru a înfrunta probleme comune, precum exploatarea teritoriului, delincvența, traficul de droguri, traficul de persoane şi prostituția.

Situația popoarelor indigene a fost în mod constant în centrul intervenţiilor adunării. Părinţii s-au oprit asupra problemelor care derivă din colonizare, migraţia internă şi înaintarea modelelor economice prădătoare şi colonialiste care adesea ucid, denunțând cu putere exproprierile şi îndepărtarea comunităţilor originare de pe pământurile lor. Dimpotrivă, populațiile indigene aflate în mobilitate trebuie înțelese în particularitatea lor printr-o pastoraţie specifică, pentru ca să fie garantate mereu drepturile lor umane şi ambientale, îndeosebi dreptul de a fi consultați şi informați înainte de orice acțiune în teritoriile respective. În această privință, a fost reafirmată oportunitatea de a da viaţă unui observator permanent al drepturilor umane şi de protejare a Amazoniei. Strigătul pământului şi al oamenilor – au recomandat părinţii – trebuie ascultat dând glas mai ales tinerilor: de fapt, este în joc o problemă de dreptate inter-generațională.

A fost centrală în dezbatere şi problema înculturării, mod de a fi al Bisericii care o deschide la descoperirea de noi drumuri în diversitatea bogată a culturilor amazoniene, aşa încât s-o facă o Biserică mai discipolă şi soră, în afară de a fi învățătoare şi mamă, într-o atitudine de ascultare, slujire, solidaritate, respect, dreptate şi reconciliere. Legată de tema înculturării a revenit şi aceea a educației popoarelor indigene amazoniene, o educație prea des caracterizată de calitate rea şi precaritate puternică. Ce poate să facă în acest domeniu Biserica, ea care este una din instituţiile cele mai calificate şi puternice în sectorul formării? S-a sugerat o muncă de coordonare mai mare cu alte organisme pentru a oferi servicii mai bune popoarelor indigene: de exemplu, universitățile catolice pot realiza o opțiune preferențială pentru educaţia populațiilor autohtone, sau a genera strategii solidare pentru a susține economic ateneele indigene, ca acela din Nopoki, în Peru, pentru ca dreptul la identitatea culturală să fie tutelat şi înțelepciunea ancestrală a popoarelor amazoniene să fie salvgardat.

Părinţii sinodali au mai reflectat asupra temei violenței, care lovește întreaga Amazonia. Trebuie primit strigătul său, s-a subliniat, pentru că numai aşa se trezește evanghelizarea. De fapt, anunţarea eficace a veștii bune are loc numai în contact cu durerea lumii, care aşteaptă să fie răscumpărată de iubirea lui Cristos, grație unei teologii a vieţii. Deci este puternică referința la exemplul misionarilor martiri din regiune, ca monseniorul Alejandro Labaka, o călugăriță terţiară capucină Inés Arango sau sora Dorothy Stang, care şi-au dăruit viaţa pentru cauza popoarelor amazoniene lipsite de apărare şi pentru salvgardarea teritoriului. Pentru aceasta trebuie susținută şi încurajată opera misionară în Amazonia; şi pentru aceasta a fost evaluată ideea de a crea un fond financiar, atât național cât şi internațional, pentru a întări misiunea în regiune, în special pentru cheltuielile de transport şi de formare a misionarilor înșiși.

Oricum, nu trebuie uitat că angajarea misionară trebuie să fie dusă înainte şi în optică ecumenică, pentru că o Biserică misionară este şi o Biserică ecumenică. Această provocare se referă şi la Amazonia: departe de orice tip de prozelitism sau de colonialism intra-creştin, evanghelizarea este invitaţia liberă de a intra în comunicare şi de a întreprinde un dialog dătător de viaţă. Așadar, o vestire atrăgătoare va fi dovada unui ecumenism credibil.

O altă idee de reflecţie a fost oferită de muzică, limbaj comun comprehensibil de toţi, care duce la reflecția asupra comunicării credinţei: ea nu trebuie să renege doctrina – au explicat părinţii sinodali – ci trebuie s-o facă înţeleasă prin sensibilitatea umană. În acest mod, vestea bună va fi atrăgătoare pentru toţi şi va putea merge în întâmpinarea acestei renașteri a sacrului care se trăieşte şi în zonele cele mai îndepărtate din Amazonia.

Apoi, referindu-se la situațiile pastorale dificile care se trăiesc în regiune, părinţii au reflectat din nou asupra Euharistiei, prin care trece harul lui Dumnezeu, şi asupra ministerialităţii răspândite, care să înceapă şi de la femei, protagoniste indiscutabile atunci când este vorba de a transmite sensul radical al vieţii. Probabil trebuie să ne întrebăm – s-a sugerat – dacă nu este cazul de a regândi slujirea. De fapt, multe comunităţi au dificultăți de a schimba criteriile pentru a selecționa şi a pregăti slujitorii care au funcţia de a administra acest sacrament, pentru ca să nu fie destinat numai câtorva.

Tot în acest context de reflecţie, a fost amintit că în cursul istoriei Biserica a dezvoltat practici mai deschise spre slujirile feminine şi s-a pus întrebarea cu privire la posibilitatea de a restabili figuri analoge, îndeosebi pentru lectorat şi acolitat. S-au oprit şi asupra facultății de a dispensa de celibat, aşa încât să se poată hirotoni „slujitori” bărbați căsătoriți care, sub supervizarea unei preoţimi responsabile, să poată exercita îndatoririle lor în comunitățile ecleziale care au nevoie de asta. În acelaşi timp, s-a sugerat instituirea unui fond pentru a finanța formarea laicilor în domeniul biblic, teologic şi pastoral, în aşa fel încât să poată contribui tot mai bine la acțiunea evanghelizatoare a Bisericii. În sfârşit, în acest domeniu, a fost amintită importanţa comunităţilor ecleziale de bază şi a vieţii consacrate, care este profeție şi trimitere spre frontierele lumii.

La sfârşitul congregației, cardinalul Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor, i-a informat pe părinți că a fost completată compunerea Comisiei pentru elaborarea documentului final cu alegerea membrilor numiți de papa (4 şi nu 3 prevăzuiţi inițial, deoarece a intrat în organism şi pro-secretarul Sinodului, arhiepiscopul Grech). Părinţii aleşi de Francisc sunt cardinalul austriac Schönborn, arhiepiscopul paraguayan Valenzuela Mellid, episcopul argentinian Sánchez Sorondo şi salezianul italian Sala.

După aceea, la briefing-ul  zilnic în Sala de Presă a Sfântului Scaun au intervenit episcopii Rafael Alfonso Escudero López-Brea, prelat de Moyobamba din Peru, şi Eugenio Coter, vicar apostolic de Pando în Bolivia; scalabrinianul Sidney Drnels, director al Centro de Estudios Migratorios Latinoamericanos (CEMLA) din Argentina; şi laica braziliană Marcia María de Oliviera, expertă în istoria Bisericii din Amazonia.

(După L’Osservatore Romano, 16 octombrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.