Categorii

Acea „calea penitenţială” care uneşte două pontificate. Cei 92 de ani ai lui Benedict al XVI-lea

Papa emerit ajunge la vârsta de 92 de ani şi de data aceasta aniversarea zilei de naştere este însoţită de o dezbatere aprinsă în jurul unei scrieri a lui, câteva „notiţe” de-ale sale – aşa cum le-a numit el însuşi – dedicate temei abuzurilor asupra minorilor. În acel text, Benedict al XVI-lea se întreabă care sunt răspunsurile corecte la plaga abuzurilor şi scrie: „Antidotul la răul care ne ameninţă pe noi şi întreaga lume în ultima vreme nu poate consta decât în faptul de a ne abandona” iubirii lui Dumnezeu. Nu poate exista nicio speranţă într-o Biserică făcută de noi, construită de mâinile omului, care se încrede în propriile capacităţi. „Dacă reflectăm asupra modului de a proceda este clar că nu avem nevoie de o altă Biserică inventată de noi”. Astăzi „Biserica în mare parte este văzută numai ca un soi de aparat politic” şi „criza cauzată de multe cazuri de abuz săvârşit de preoţi determină ca Biserica să fie considerată chiar drept ceva nereuşit pe care trebuie s-o luăm în mână cu hotărâre noi înşine şi s-o formăm în mod nou. Însă o Biserică făcută de noi nu poate să reprezinte nicio speranţă”.

Poate fi util de subliniat, celebrând aniversarea zilei de naştere a lui Joseph Ratzinger, abordarea pe care atât Benedict al XVI-lea cât şi succesorul său Francisc au avut-o în faţa scandalurilor şi abuzurilor asupra minorilor. Un răspuns mai puţin mediatic şi mai puţin răsunător, care nu se prestează să fie redus la un slogan. Este un răspuns care nu se încrede în structuri (chiar dacă sunt necesare), în noile norme de urgenţă (la fel de necesare) sau în protocoalele tot mai detaliate şi îngrijite pentru a garanta siguranţa copiilor (oricum indispensabile): toate sunt instrumente deja definite sau în curs de definire.

Cel al lui Benedict mai întâi, şi al lui Francisc după aceea, este un răspuns profund şi simplu creştin. Pentru a înţelege asta este suficient a reciti trei documente. Trei scrisori adresate poporului lui Dumnezeu, din Irlanda, din Chile şi din întreaga lume, pe care doi papi le-au scris în momentele de tensiune mai mare datorită scandalurilor.

Scriind credincioşilor din Irlanda, în martie 2010, papa Ratzinger explica faptul că „măsurile pentru a se ocupa în mod corect de fiecare delict sunt esenţiale, totuşi ele singure nu sunt suficiente: este nevoie de o nouă viziune pentru a inspira generaţia prezentă şi cele viitoare de a preţui darul credinţei noastre comune”.

Benedict al XVI-lea îi invita pe „toţi să dedicaţi pocăinţele voastre de vineri, un an întreg, de acum până la Paştele din 2011, pentru această finalitate. Vă cer să oferiţi postul vostru, rugăciunea voastră, citirea Sfintei Scripturi şi faptele voastre de milostenie pentru a dobândi harul vindecării şi al reînnoirii pentru Biserica din Irlanda. Vă încurajez să redescoperiţi sacramentul reconcilierii şi să vă folosiţi de el cu frecvenţă mai mare de forţa transformatoare a harului său”.

„Atenţie deosebită – adăuga papa – va trebuie să fie rezervată adoraţiei euharistice”. Rugăciune, adoraţie, post şi pocăinţă. Biserica nu acuză duşmani externi, este conştientă că atacul cel mai puternic vine de la duşmanii interni şi de la păcatul din Biserică. Şi remediul propus este redescoperirea esenţialului credinţei şi a unei Biserici „penitenţiale”, care se recunoaşte că are nevoie de iertare şi de ajutor de Sus. Inima mesajului, impregnat de umilinţă, durere, ruşine, căinţă, dar în acelaşi timp deschis spre speranţă, este privirea creştină, evanghelică.

După opt ani, la 1 iunie 2018, este publicată o altă scrisoare a unui papă adresată creştinilor dintr-o ţară lovită de scandalul pedofiliei. Este aceea pe care Francisc o trimite chilienilor. „Apelând la voi, cerându-vă rugăciuni – scrie el – n-a fost o cerere funcţională nici cu atât mai puţin un gest de bunăvoinţă”, ci dimpotrivă „am voit să pun tema acolo unde trebuie să fie pusă: condiţia poporului lui Dumnezeu… Reînnoirea ierarhiei ecleziale în sine însăşi nu generează transformarea la care ne determină Duhul Sfânt. Suntem chemaţi să promovăm împreună o transformare eclezială care să-i implice pe toţi”.

Papa Bergoglio insistă asupra faptului că Biserica nu se construieşte de la sine, nu se încrede în ea însăşi: „O Biserică rănită nu se pune în centru, nu se crede perfectă, nu încearcă să acopere sau să disimuleze răul său, ci pune acolo pe unicul care poate să vindece rănile şi care are un nume: Isus Cristos”.

Se ajunge astfel la 20 august 2018 la scrisoarea lui Francisc adresată poporului lui Dumnezeu cu privire la tema abuzurilor. Prima a unui pontif adresată despre această temă credincioşilor din toată lumea. Şi acest nou apel adresat poporului lui Dumnezeu se încheie în acelaşi mod: „Vor fi de ajutor rugăciunea şi pocăinţa. Invit întregul sfânt popor credincios al lui Dumnezeu la exerciţiul penitenţial al rugăciunii şi al postului conform poruncii Domnului, care trezeşte conştiinţa noastră, solidaritatea noastră şi angajarea noastră pentru o cultură a protejării şi a lui «niciodată să nu mai fie» faţă de orice tip şi formă de abuz”.

În afară de asta, pocăinţa şi rugăciunea „ne vor ajuta să sensibilizăm ochii noştri şi inima noastră în faţa suferinţei celorlalţi şi să învingem dorinţa de dominare şi de posesie care de atâtea ori devine rădăcină a acestor rele”.

Încă o dată, Francisc sugerează o cale penitenţială, foarte departe de orice triumfalism – aşa cum a reafirmat în omilia din această Duminică a Floriilor – şi de imaginea unei Biserici puternice şi protagoniste, care încearcă să ascundă slăbiciunile sale şi păcatul său. Aceeaşi propunere a predecesorului său.

De Andrea Tornielli

(După L’Osservatore Romano, 15-16 aprilie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.