Categorii

Abuzuri, Scicluna: „În Biserică nimeni nu este deasupra legii, cine face rău să fie denunţat”

„Cum aş prezenta credincioşilor mei din Malta noua Motu proprio a papei? Simplu. Aş explică faptul că papa vrea că atunci când există o problemă trebuie să vorbim, pentru că tăcerea sau acoperirea nelegiuirilor nu este atitudinea corectă. Şi că deşi eu sunt păstorul vostru, nu sunt mai presus de lege. Episcopii sunt în slujba oamenilor, nu sunt imuni de lege, dacă fac rău trebuie să fie denunţaţi şi supuşi procedurilor ca toţi ceilalţi”.

În aceste cuvinte puţine dar clare ale arhiepiscopului de Malta, Charles Scicluna, fostul procuror general al Vaticanului despre cazurile de abuzuri, actualmente secretar adjunct al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, se sintetizează tot mesajul din Motu proprio a papei publicat astăzi „Vos estis lux mundi”. Prelatul, printre principalele glasuri la Summit-ul din februarie despre pedofilie, a prezentat documentul în Sala de Presă a Vaticanului împreună cu monseniorul Juan Ignacio Arrieta, secretar al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. Şi răspunzând la întrebările jurnaliştilor a clarificat: „Aici nu este vorba de a inventa roata sau de a face un comentariu despre legi penale pe care deja le avem ci de a furniza proceduri cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru a denunţa şi apoi pentru investigaţia celor din conducere”.

Monsenior Scicluna, cu această Motu proprio Sfântul Scaun a făcut tot posibilul pentru lupta împotriva abuzurilor sau mai sunt paşi de făcut?

Este o piesă foarte importantă în voinţa fermă a papei de a da un răspuns adecvat la acest fenomen trist. Deja în cuvintele introductive la această lege universală, promulgată astăzi dar în vigoare de la 1 iunie, papa spune că a contrasta abuzurile precum şi comportamentele nedemne este responsabilitate a tuturor şi că trebuie făcută asta în mod eclezial. Papa ne dă o procedură pentru a contrasta delictele sau conduitele ilegitime ale celor din conducerea Bisericii, episcopi dar şi superiori călugăreşti. Este foarte importantă prima parte care cere să se instaureze o structură de primire şi de ascultare în fiecare dieceză în termen de un an şi dă obligaţie clericilor să denunţe orice tip de comportament necorespunzător. Cu acest document nu se rezolvă toată lupta, dar este o piesă foarte importantă.

Aţi spus „o piesă”. Deci va fi un următor pas, care este?

Am spus cu ocazia întâlnirii din februarie că există, de exemplu, voinţa de a da viaţă unor grupuri de experţi care să ajute episcopatele să dezvolte linii directoare acolo unde lipsesc. Apoi eu sper ca să se poată da un rol mai activ victimelor în procesele penale canonice.

În mod concret cum?

De exemplu să există un procuror care se gândeşte şi la interesele victimelor, pentru că acum, aşa cum sunt lucrurile, n-au nici măcar dreptul de a primi un exemplar al sentinţei. Este adevărat că îl interesează pe delincvent dar, după părerea mea, şi victima trebuie să fie informată. Este interesant că deja acum se dezvoltă posibilitatea mitropolitului de a da persoanelor care au denunţat informaţii despre rezultatul investigaţiilor. Un aspect de acest gen stabilit de o lege universală cred că este un pas important.

Dumneavoastră aţi vorbit despre ghişee pentru denunţări. Există dieceze care nu sunt dotate nici măcar cu ghişee Caritas, cum credeţi că într-un an o structură de acest gen poate să devină operativă şi că în dieceze există forţele pentru a face asta?

După părerea mea, în acest caz intră în joc rolul Conferinţelor Episcopale, dar şi al reprezentantului papei pentru o ţară, adică nunţiul apostolic. Tocmai nunţiul are datoria de a duce la fiecare dieceză nu numai voinţa papei ci şi datoria de a urma indicaţiile unei legi universale. Apoi, după părerea mea, dacă oamenii au dreptul de a denunţa faptele ilegitime, are dreptul de a denunţa şi faptul că, după un an, nu s-a făcut nimic. Nunţiul, înainte de 1 iunie 2020, trebuie să amintească tuturor diecezelor că trebuie să facă ceva. De acum toţi sunt obligaţi: nu este un opţional, este o indicaţie a papei şi una foarte clară.

Victimele se pot declara satisfăcute?

Victimele vor fi satisfăcute dacă de la lege se trece la o nouă cultură. N-aş merge niciodată la o persoană care a suferit prezentând o bucată de hârtie şi spunând „am rezolvat totul!”. Oamenii au nevoie de răspunsuri concrete. Pentru aceasta aceloraşi oameni le spun: ajutaţi-l pe papa pentru ca această voinţă a sa să devină realitate în diecezele voastre.

Ce împiedică Biserica să definească o normă care impune obligaţia de denunţare şi autorităţilor civile, chiar şi în ţările care nu prevedeau asta?

Sfântul Scaun redactând o lege universală trebuie să-şi amintească de diversitatea culturilor şi alegerilor pe care le fac autorităţile civile. Motiv pentru care a da un tip de normativă universală, care are incidenţă asupra exercitării cetăţeanului şi a drepturilor sale faţă de propriul stat este o ingerinţă. Statul are obligaţia de a spune cetăţenilor care este legea locului. De aceea ceea ce trebuie să spună Biserica este că nicio angajare eclezială, niciun tip de lealitate faţă de Biserică, nu trebuie să-l împiedice pe cetăţean să asculte de propriul stat. Acesta este un principiu pe care Biserica are datoria să-l afirme, pentru că în trecut am avut cazuri foarte triste în care oamenii spun: noi vrem să protejăm Biserica, nu vorbim. Este inacceptabil! Binele Bisericii cere denunţarea precum şi ca unul să respecte legea civilă!

De aceea dacă există lacune, statele ar trebui să le umple…

Exact, trebuie respectate sensibilităţile locale. Eu n-aş îndrăzni să spun niciodată unui stat ce trebuie să facă, statul ştie ce trebuie să facă. Datoria mea este de a spune catolicilor că noi trebuie să ascultăm de legea civilă. Între autorităţile Bisericii şi cele civile trebuie să fie determinarea de a lucra împreună pentru a elimina acest fenomen foarte trist care în toate civilizaţiile este un delict statal şi un păcat în faţa lui Dumnezeu.

O obiecţie deja evidenţiată în februarie este că era un mitropolit cardinalul Theodore McCarrick: un arhiepiscop mitropolit este o garanţie suficientă? Cu atât mai mult că pentru a garanta autonomia investigaţiilor cu privire la abuzuri şi a evita ca, lăsate Bisericilor locale sau altor dicastere, să nu fie suficient de riguroase, cardinalul de atunci Ratzinger a centrat procedurile canonice despre delicta graviora în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei…

Garant al acestor proceduri rămâne Sfântul Scaun şi pentru că mitropolitul trebuie să anunţe imediat Sfântul Scaun sau, dacă este el imputatul sau acuzatul, această misiune revine sufraganului mai bătrân ca hirotonire. Sfântul Scaun va rămâne mereu punctul de referinţă. Este instituţia care trebuie pe bună dreptate să garanteze eficacitatea procedurii. Fără această indicaţie, fără această responsabilizare a mitropolitului, n-aş exclude riscurile despre care vorbiţi dumneavoastră. Sfântul Scaun, şi ca slujire adusă activităţii papei, trebuie să se facă garant al eficacităţii intervenţiei.

Prin Sfântul Scaun se înţelege în substanţă Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi prin nunţii Secretariatul de Stat?

Nu, noile normative vorbind şi de alte dicastere: Propaganda Fide, Congregaţie pentru Cler, cea pentru Episcopi, pentru Viaţa Consacrată, Congregaţia pentru Bisericile Orientale pentru patriarhi. Depinde mult de tipul de membri ai conducerii implicaţi.

Dar credinciosul simplu cum reuşeşte să se orienteze? La cine se adresează de la „Sfântul Scaun”?

Nunţiul apostolic, deoarece el reprezintă grija papei faţă de poporul dintr-o ţară concretă. Nu pretindem ca un credincios să ştie ce spune Motu proprio publicat astăzi, dar cel puţin trebuie să ştie că în nunţiu este o persoană care-l reprezintă pe papa căruia i se poate adresa pentru sfat şi ajutor.

N-ar fi mai util, şi în vederea proceselor, să se instituie un unic oficiu care să se ocupe în întregime de aceste cazuri?

Nu cred că este prudent să se centralizeze totul, pentru că toate dicasterele au aceeaşi finalitate care este să-l ajute pe papa să-şi facă datoria sa. Apoi, Sfântul Părinte gestionează jurisdicţia sa cu ajutorul Congregaţiilor în funcţie de subiecţi: motiv pentru care Congregaţie pentru Episcopi nu trebuie să se ocupe de superiorul unui ordin călugăresc. Fiecare dicaster are înţelepciunea prudenţială de a vedea totul în contextul propriei competenţe. De exemplu, Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor are o experienţă incredibilă în aşa-numitele ţări din misiune; niciun oficiu centralizat n-ar putea să înlocuiască acea experienţă, acele contacte… Motiv pentru care eu aş lăsa norma aşa cum este, în aşa fel încât toţi să ia o bucată din această pâine amară.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 9 mai 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.