Categorii

Abu Mazen către Papa: „Călătoria în Egipt este un pas curajos”

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas (Abu Mazen) i-a scris Papei pentru a exprima propria apreciere faţă de determinarea lui Francisc de a merge în Egipt la 28 şi 29 aprilie chiar şi după atentatele teroriste din Duminica Floriilor împotriva creştinilor copţi, subliniind că acest „pas curajos”, care „încurajează glasurile moderate din toate lumea şi în special din regiunea noastră”, reprezintă „un mesaj de speranţă pentru poporul egiptean şi pentru toate popoarele arabe şi africane: un mesaj de unitate, egalitate şi coexistenţă”.

„În numele statului Palestina şi reprezentând poporul palestinian, îmi face plăcere să extind la Sanctitatea Voastră saluturile noastre cele mai sincere şi cele mai bune urări”, scrie Abbas în scrisoarea transmisă Sfântului Scaun de la ambasada palestiniană. „Suntem foarte bucuroşi să aflăm că dumneavoastră mergeţi înainte cu vizita programată în Egipt, chiar şi după atentatele teroriste brutale împotriva a două biserici la Tanta şi Alexandria care au ucis zeci de credincioşi în Duminica Floriilor. Credem că este un pas curajos care reflectă angajarea dumneavoastră pentru realizarea dreptăţii şi a păcii şi încurajează glasurile moderate din toată lumea şi în special din regiunea noastră”.

„Noi sperăm că dumneavoastră veţi putea duce un mesaj de speranţă poporului egiptean şi tuturor popoarelor arabe şi africane: un mesaj de unitate, egalitate şi coexistenţă. Credem cu fermitate în cuvintele dumneavoastră simple şi puternice că «iubirea este mai puternică decât răul»”.

„Vă urăm tot binele pentru această Săptămână Sfântă şi reafirmăm convingerea noastră că vizita în Egipt va da Egiptului şi restului regiunii un puternic mesaj de speranţă şi de iubire. Este dorinţa noastră ca Sanctitatea Voastră să continue să se roage pentru noi, aşa cum aţi făcut dumneavoastră în Palestina în timpul pelerinajului în Ţara Sfântă în 2014. Şi afirmăm Sanctităţii Voastre că este mereu profundă în minţile şi în inimile noastre speranţa ca Ierusalimul să continue să fie oraş al păcii, iubirii şi dreptăţii. Cu sinceritate, preşedinte Mahmoud Abbas”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 12 aprilie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.