Categorii

Abolite parohiile ruseşti de Constantinopol

Patriarhia de Constantinopol a dizolvat jurisdicţia ecleziastică rusă particulară în Europa occidentală, care s-a format după revoluţia din 1917 pentru refugiaţii şi emigraţii ruşi. Decizia destul de neaşteptată a fost comunicată în formă foarte esenţială, creând perplexităţi printre preoţi, credincioşi, observatori.

Dizolvarea a fost realizată în timpul Sinodului patriarhiei ecumenice ţinut de la 27 la 29 noiembrie la Istanbul. În el s-a decis să se continue şi pentru autocefalia Bisericii ortodoxe ucrainene, întocmind un soi de Cartă constituţională a noii Biserici autocefale.

Conform comunicatului din 28 noiembrie, semnat de mitropolitul Ioan de Charioupolis, administrator patriarhal, dizolvarea vrea „să răspundă la exigenţele pastorale şi spirituale din timpul nostru, respectând legea canonică şi responsabilitatea care derivă din ea”. Detaliile şi consecinţele acestei alegeri vor fi discutate la următoarea reuniune a Sinodului constantinopolitan, iar mitropolitul Ioan îi invită pe credincioşi şi pe preoţi să „menţină calmul, aşteptând găsirea celor mai bune forme de îngrijire pastorală” pentru credincioşii interesaţi de hotărârea neaşteptată.

Această îngrijire pastorală a patriarhiei ecumenice dăinuieşte din anii ’20 din secolul trecut. Unii episcopi şi mitropoliţi ruşi fuseseră scoşi afară din patria lor, unde între 1918 şi 1921 s-a instaurat regimul sovietic, ca urmare a revoluţiei şi a războiului civil dintre „albi” şi „roşi”. Înfrângerea armatelor albe filo-ţariste, cărora aceşti episcopi le dăduseră binecuvântarea lor, a impus alegeri dureroase.

Cea mai mare parte a episcopilor s-a reunit în orăşelul sârb Sremski Carlovci, sediu al patriarhiei sârbe sub habsburgi, şi a întemeiat „Biserica ortodoxă rusă din străinătate”, rămasă toată perioada sovietică păzitoare a tradiţiilor şi sentimentelor ţariste ale Rusiei pre-revoluţionare. Această parte a Bisericii ruse nu recunoştea legitimitatea celei rămase sub sovietici, acuzând-o de colaboraţionism cu statul ateu.

Această fractură a fost vindecată cu reunificarea din 2004, obţinută mai ales graţie eforturilor mitropolitului Kiril (Gundjaev), astăzi patriarh de Moscova, şi al actualului de Pskov, Tihon (Shevkunov), pe atunci deja cunoscut ca „părinte spiritual” al preşedintelui Putin.

Unul dintre mitropoliţii cei mai influenţi din grupul celor ieşiţi, Evlogij (Georgievskij), nu s-a resemnat cu diviziunea de Moscova şi s-a mutat la Paris, ca delegat patriarhal pentru ruşii din Europa occidentală. Devenite imposibile raporturile cu patria, Evlogij s-a pus în acord cu patriarhia ecumenică, întemeind exarhatul pentru ruşii din Europa occidentală. În jurul lui s-a format grupul cel mai prestigios al ruşilor din străinătate, între care intelectualii din „nava filozofilor” expulzaţi din Rusia în 1922, cu personalităţi ca Berdjaev, Bulgakov, Losskij şi mulţi alţii. Ei au dat viaţă Institutului de teologie ortodoxă „Sfântul Sergiu” din Paris, lângă biserica „Sfântul Aleksandr Nevskij” din rue Daru, unde după aceea au lucrat cei mai cunoscuţi teologi ruşi din secolul al XX-lea, ca Florobskij, Afanasev, Schmemann, Evdokimov, Clement şi atâţia alţii.

Acelaşi Evlogij se considera mereu în comuniune cu patriarhia de Moscova, şi acest grup de ruşi „constantinopolitani” a rămas mereu o punte de mediere între Rusia ortodoxă „sovietică” şi restul ortodoxiei, şi al lumii creştine şi occidentale. În lumina rupturii dintre Moscova şi Constantinopol, din cauza anunţatei autocefalii ucrainene, decizia pare că vrea să afirme că rolul ruşilor „ecumenici”, prin drept şi prin alegere, s-a epuizat de acum.

Preoţii şi credincioşii care aparţin acestui grup, care în 1999 a fost restructurat în arhidieceza respectivă, acum vor trebui să facă probabil o alegere între întoarcerea la jurisdicţia Moscovei, sau „să se grecizeze” pentru a rămâne cu Constantinopolul. De fapt decizia împiedică „trecerile” formale de la o jurisdicţie la alta, ceea ce deja începea să se realizeze în aceste săptămâni, datorită nemulţumirii reciproce ale celor care sunt de o parte sau de cealaltă. De exemplu, în zilele trecute, comunitatea rusă din Firenze a decis să se unească cu Moscova şi să se despartă de Constantinopol. Oscilări asemănătoare au loc în diferite comunităţi.

De altfel, aceste treceri nu sunt o noutate: aveau loc şi în timpurile Uniunii Sovietice, în funcţie de poziţiile favorabile sau contrare ale ruşilor din străinătate faţă de regim. Astăzi alternativa nu mai este între roşi şi albi, ci între patrioţi şi ecumenici.

De Vladimir Rozanskij

(După AsiaNews, 30 noiembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.