Categorii

A trăi Crăciunul şi a nu-l celebra ca obişnuinţă

„De s-ar naşte Isus şi de o mie de ori la Betleem, la nimic nu-mi foloseşte dacă nu se naşte în mine”! Această frază a misticului Angelo Silesio ne interpelează astăzi mai mult ca oricând, într-o perioadă în care pare chiar că tot ceea ce celebrăm la Crăciun are foarte puţin de-a face cu misterul Întrupării. Şi totuşi, pentru creştini Crăciunul înseamnă tocmai asta: venirea lui Dumnezeu în mijlocul nostru într-un prunc sărac, slab, fragil din Betleem. Este marele mister al credinţei creştine: Dumnezeu făcut om, Dumnezeu în mijlocul nostru! Dar este şi o mare veste: Dumnezeu ne-a iubit până acolo încât a devenit ceea ce suntem noi pentru ca noi să devenim ceea ce este El.

Creştinul, conştient de calitatea sa de fiu al lui Dumnezeu, intensifică în ziua de Crăciun rugăciunea şi sărbătoare. Dar această fervoare religioasă reînnoită rămâne zadarnică dacă creştinul nu ajunge să trăiască şi să roage Crăciunul şi dacă se limitează să-l celebreze în virtutea obişnuinţei sau ca un adevăr dogmatic care nu-l implică personal. A celebra Crăciunul nu înseamnă a reevoca un fapt de acum izolat într-un trecut mitic, nici a încerca să-l înţelegem intelectual, ci a ajunge să spunem: astăzi se împlineşte Crăciunul, pentru noi, aici, acum, ajungând să repetăm în credinţă cuvântul Evangheliei: „Astăzi s-a născut pentru noi un Mântuitor, Cristos Domnul” (cf. Lc 2,11). Nu e suficient a medita asupra evenimentului Crăciunului, trebuie „să-l vedem”, să fim implicaţi în el cu toată fiinţa proprie: profetul Sofonia se adresează poporului spunându-i: „Bucură-te, fă sărbătoare, tresaltă de bucurie cu toată inima… pentru că Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău şi dansează, tresaltă de bucurie pentru tine, te înconjoară” (cf. Sof 3,14). Acesta este Crăciunul: Dumnezeu care dansează de bucurie şi înconjoară omenirea aşa cum face un îndrăgostit cu o tânără. A celebra Crăciunul înseamnă a accepta darul lui Dumnezeu care se încredinţează omenirii, nouă, şi să răspundem cu bucurie, dansând în faţa bucuriei lui Dumnezeu care făcându-se om ajunge la omenirea iubită ca la o mireasă. Crăciunul este evenimentul în care Dumnezeu, în naşterea unui prunc, ne încredinţează cuvântul său făcut trup şi, în întrupare, ni se manifestă nouă pe sine însuşi, se face văzut, se comunică în întregime fiecărei fiinţe umane şi îi asumă toată omenitatea.

Desigur această notificare este făcută creştinilor care în ascultarea credinţei ştiu să accepte venirea în lume a lui Dumnezeu care se face trup, care se face om. Însă acesta nu este un privilegiu, ci un compromis radical cu Dumnezeu precum şi cu omenirea. De fapt, Crăciunul nostru se situează între prima venire anunţată numai păstorilor din Betleem, săracilor care aşteptau mântuirea adusă de Mesia, şi a doua venire care va implica toate fiinţele umane, din orice timp şi din orice loc, toată creaţia, universalitatea fiinţelor. La Crăciun, Dumnezeu s-a încredinţat pentru a implica întreaga omenire în planul de mântuire universală şi asta îi compromite pe toţi cei cărora le-a fost notificat evenimentul în credinţă.

Aşadar, fiecare comunitate creştină, celebrând Crăciunul trebuie în mod absolut să devină elocventă şi pentru aceia care nu se declară creştini, sau care de mult timp nu sunt practicanţi… Este vorba de a trăi sărbătorile de Crăciun în aşa fel încât bucuria creştină şi mesajul de reconciliere şi de pace pe care Emanuel l-a adus să ajungă la toţi şi să fie anunţată vestea cea bună a „păcii pe pământ oamenilor pe care Domnul îi iubeşte”. Nu e vorba de o comunicare făcută simplu cu cuvintele, este vorba despre o „trăire” comunitară care ajunge la fraţii şi la surorile în omenitate.

Într-o perioadă în care daruri universale precum pacea şi unitatea, convieţuirea încrezătoare şi solidaritatea par pierdute în învălmăşeala de frici, Crăciunul poate şi trebuie să fie locul, momentul privilegiat pentru a reafirma vestea bună a fraternităţii pe acest pământ, dar al lui Dumnezeu pentru binele tuturor, comoară care îi aparţine numai Lui şi pe care noi oamenii o putem doar împărtăşi în dreptate, în pace, în bunăvoinţă reciprocă.

De Enzo Bianchi

(După agenţia SIR, 25 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.