Categorii

A trăi Biblia – Oamenii pătimirii

Ce semnificație are pentru mine relatarea pătimirii? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de personajele care apar în această relatare. Acestea ne invită să devenim o parte a acestei istorii și să înțelegem semnificația ei pentru noi personal.

Toate persoanele care apar în istoria pătimirii sunt implicate în moartea lui Isus – într-un fel sau altul. Prin ceea ce fac sau nu fac, prin intervenția sau privirea lor. În acești oameni devin clare moduri omenești tipice de comportament. Noi ne putem regăsi pe noi înșine în aceste istorisiri și în personajele descrise de ele. Fie că ne simțim mai ales spiritual aproape de un personaj, fie că în caracterele lor diferite descoperim propriile noastre trăsături. Ne este apoi de ajutor să înțelegem ceea ce-i putea mișca pe oameni atunci, acum 2000 de ani, că au acționat așa cum au acționat. Apoi devine clar pentru noi faptul că și noi am fi contribuit poate la trădarea, condamnarea și moartea lui Isus, dacă am fi trăit atunci. Cum ne-am fi comportat față de mesajul lui Isus? Astăzi, prin acțiunile și omisiunile noastre, contribuim la suferință, moarte și violență și suntem implicați în legăturile acestora.

Isus Cel Drept

„Tu ești regele iudeilor?”

Isus a răspuns: „Tu o spui!” (Matei 27,11) 

Isus, cel care moare, nu este o victimă deznădăjduită. El este Fiul lui Dumnezeu, modelul perfect al Celui Drept, rege al iudeilor și păgânilor – cum recunosc chiar și Pilat și căpitanul roman. Cu Isus, Fiul lui Dumnezeu cel bun, este depășită orice ideologie de partid. Dumnezeu este un Dumnezeu al tuturor oamenilor. Pentru aceasta a trăit Isus, pentru aceasta a murit, pentru aceasta l-a înviat Dumnezeu. Și la moartea acestui om au contribuit oamenii în propria lor apărare.

 

LECTURĂ:

Matei 26,1-27,66; Marcu 14,1-15,47;

Luca 22,1-23,56; Ioan 18,1-19,42

ÎNTREBARE: Cum se comportă față de Isus oamenii care apar în relatarea pătimirii?

 

Unul dintre discipoli CEI NESIGURI

„Vegheați!” (Marcu 13,37) 

Pentru discipoli, arestarea lui Isus înseamnă eșec și amenințare. La cina de pe urmă ei mai sunt încă activi. Dar în grădina Ghetsemani ei dorm deja în timp ce Isus se roagă cuprins fiind de frica morții. După condamnare, fug cu toții și urmăresc executarea lui de la distanță. În cele din urmă, mormântul gol îi umple cu groază și teamă. Ei fug. Le este frică de un destin similar?

LECTURĂ: Marcu 14,32-42.50; 15.40; 16,8;

Matei 26,36-46.56

ÎNTREBARE: Când am și eu tendința de a fugi?

 

Marele preot Caiafa

OPONENTUL

„Caiafa era acela care dăduse iudeilor sfatul:

«Este mai bine să moară un singur om pentru popor»“

(Ioan 18,14). 

Caiafa deținea oficiul de mare preot între 18-37 d.C. și făcea parte dintr-o importantă familie preoțească de rang înalt. Chiar dacă marele preot nu mai însemna de mult o măreție politică și datoriile sale erau legate de templu și de cult, totuși, el era purtătorul de cuvânt al iudeilor – înaintea de toate față de administrație romană. Caiafa era contrar încercărilor de a se împotrivi administrației romane. Pe el îl interesa ceea ce era posibil – și aceasta era: să apere unitatea poporului, să păstreze o modestă autoadministrare iudaică și să păzească templul. Prețul care trebuia plătit pentru aceasta era loialitatea față de interesele Romei. La acest nivel are loc înțelegerea cu Pilat.

LECTURĂ: Ioan 18,13-14, Matei 26,3.57

ÎNTREBARE: În ce situații dau mai departe greutatea care mă apasă pe mine? Când îmi este frică de schimbare și de tulburarea liniștii?

 

Unul dintre marii preoți

și bătrânii poporului       ACUZATORUL

„Iar când s-a făcut dimineață, toți arhiereii şi bătrânii poporului

au ținut consiliu împotriva lui Isus ca să-l condamne la moarte“ (Matei 27,1). 

Marii preoți (arhiereii) și bătrânii poporului aparțineau de aristocrația de la templu. Considerau criticarea templului din partea lui Isus ca o amenințare la adresa puterii și a veniturilor lor. Din acest motiv aveau un mare interes să scape de factorul deranjant Isus. Cu acuza lor au făcut posibil procesul împotriva lui Isus și au tradus vestirea lui despre împărăția lui Dumnezeu într-o pretenție politică de Mesia. Așa putea să aibă loc un proces în fața guvernatorului Pilat pe motivul suspiciunii de terorism.

LECTURĂ: Matei 26,3; 27,1; 27,12.41-43

ÎNTREBARE: Recurg și eu la toate mijloacele împotriva celor care mă deranjează în interesele mele?

 

Unul dintre cei doi bărbați

MARTORII ACUZĂRII 

„Dar nu găseau mărturie falsă, deși s-au prezentat mulți martori falși“ (Matei 26,60). 

În realitate, pentru Sinedriu, moartea lui Isus este o chestiune deja încheiată, totuși, acum mai trebuie aduși martorii necesari ai acuzării pentru proces pentru a-l condamna pe Isus. Aceștia sunt desemnați de evanghelist ca fiind falși deoarece atitudinea și intenția lor constă în a-i dăuna lui Isus cu declarația lor. Totuși, declarația lor despre dărâmarea și construirea templului nu este chiar așa de departe de discursul lui Isus. Pentru că (re)construirea templului poate fi raportată la învierea și construirea comunității neotestamentare de către Domnul înviat.

LECTURĂ: Matei 26,60-61

ÎNTREBARE: În ce situații mă las cooptat pentru scopuri false?

Ca să protejez pe cineva, ar trebui mai degrabă să tac?

 

Femeia cu mireasmă RISIPITOAREA

„În lumea întreagă, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea” (Matei 26,13) 

Cu puține diferențe, Evangheliile relatează că o femeie îl unge pe Isus cu ulei de mare preț. Chiar dacă se deosebesc între ele cât privește timpul și numele, generozitatea și bucuria pentru ceea ce se risipește sunt la fel în toate versiunile. În Evanghelia după Matei femeia este desemnată ca fiind singura care a înțeles anunțul lui Isus privind moartea sa: Ea îl unge în vederea înmormântării. Semnul ei clarifică: Dumnezeu, care acționează așa de bogat și generos față de oameni, vrea să facă și din oameni niște risipitori.

LECTURĂ: Matei 26,6-13; Marcu 14,3-9; Luca 7,36-50

(în afara pătimirii); Ioan 12,1-8

ÎNTREBARE: Sunt eu mai degrabă zgârcit sau de bună voie un risipitor?

 

Iuda     CEL PIERDUT

„Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine,

mă va trăda” (Marcu 14,18).

În textul grecesc Iuda nu este un „trădător”, ci unul care îl „predă” pe Isus, îl livrează. Așa cum se spune și despre Dumnezeu: El îl dă pe Fiul său. Și despre Isus: El se dă pe sine însuși. Acolo se află totdeauna același cuvânt: paradidonai.

Astfel, Iuda face doar ceea ce trebuie să se întâmple potrivit convingerii biblice.

În cea mai veche Evanghelie, cea a lui Marcu, se accentuează: Cel care îl predă/livrează pe Isus arhiereilor este unul dintre noi. Fiecare ar putea fi ca atare.

Imaginea lui Iuda devine mai sumbră la Matei și la Luca până la Ioan, unde Iuda devine copilul diavolului, lacom de bani.

Care este motivația lui Iuda? Pofta de bani? Dezamăgirea? Și-a dorit schimbări politice din partea lui Isus? Sau a fost iritat deja dinainte de mesajul său? Textele dau răspunsuri diferite. La fel și despre moartea sa: A fost sinucidere (Mt 27,5) sau moarte accidentală (Fap 1,18)?

LECTURĂ: Marcu 14,10-11.17-21; Matei 26,14-16.20-25; Luca 22,3-6.21-23; Ioan 13,2.21-30

ÎNTREBARE: Care sunt părțile mele întunecate în relația mea cu Isus? Când mă lupt cu mesajul său?

 

Petru      CEL CARE CADE

„Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega” (Marcu 14,30).

În timp ce Isus declară despre sine la interogatoriu, înaintea marelui preot, că este Cristos, Petru, la întrebările puse de o servitoare, își neagă adeziunea față de Isus din Nazaret. Prin aceasta se dezice clar de Isus în public, își trădează un prieten și propria lui credință.

Petru, al cărui nume înseamnă „stâncă/piatră”, arată: Nimeni nu este sigur în fața nesiguranțelor credinței – în ciuda oricărei tării. Aceasta era cu siguranță și o mângâiere pentru comunitățile creștine timpurii care au fost atacate de persecuție și suferințe. Cu toate acestea, Domnul înviat îi apare mai târziu lui Petru (Luca 24,34) și face posibilă o nouă relație. Petru primește un rol de conducere în tânăra comunitate. Dumnezeu îl suportă și pe cel care cade.

LECTURĂ: Marcu 14,26-31.66-72; Matei 26,30-35;

Luca 22,54-62

ÎNTREBARE: Rezistă convingerile mele și în timpuri dificile? 

 

Guvernatorul Pilat           JUDECĂTORUL

„Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept“

(Matei 27,24). 

Pilat din Pont a fost guvernator al provinciei romane Iudeea din 26 până în 36 d.C. El este responsabil de interogatoriul de la procesul lui Isus. Acesta îl întreabă pe Isus în privința reproșurilor aduse împotriva lui. Pilat vede că aristocrația de la templu îl acuză din invidie și că i se aduc reproșuri false. Dar se pleacă în fața tumultului mulțimii care cere moarta lui Isus. Având obiceiul de a elibera un deținut cu ocazia sărbătorii, i se mai oferă o ușiță pentru a-l elibera pe Isus. Dar mulțimea cere mai departe ca el să dispună executarea lui Isus. În Pilat se vede o putere politică, desigur, care recunoaște ceea ce este drept, dar care din cauza presiunii și lobbyismului populist nu exploatează posibilitățile sale. Cazul lui Isus din Nazaret nu i se pare lui Pilat ca fiind suficient de important pentru a declanșa un conflict.

LECTURĂ: Matei 27,11-26

ÎNTREBARE: Prefer să urmez părerea mulțimii decât să risc un conflict? Renunț la părerea mea de dragul păcii? Îmi asum până la capăt propria responsabilitate?

 

Soția lui Pilat      CLARVĂZĂTOAREA

„Multe am suferit azi în vis din cauza lui“ (Matei 27,19). 

În Biblie Dumnezeu le vorbește profeților și altora în vise. Neobișnuit pentru soția guvernatorului roman este faptul că aici Dumnezeu vorbește cuiva care nu aparține poporului israelit. În Biblie ea rămâne fără nume. Abia în scrieri de mai târziu este desemnată cu numele de Procula și în Biserica greacă este cinstită ca sfântă. Poate că însăși soția lui Pilat s-a mirat că datoriile profesionale ale soțului ei o urmăresc până și în visele sale. Totuși, în scurta propoziție pe care o rostește, adevărul își spune cuvântul. Ea îl desemnează pe Isus ca „Drept” – și afirmă fără să vrea cine este cu adevărat Isus: Nu un tâlhar, ci un trimis al lui Dumnezeu. În timpul pătimirii, soția lui Pilat este cea care, încă înainte de discipoli, cunoaște și rostește adevărul. Cum ar fi evoluat istoria dacă Pilat ar fi ascultat de soția lui și ar fi luat în serios preocupările ei?

LECTURĂ: Matei 27,19

ÎNTREBARE: Percep și eu o voce interioară?

Am curajul să urmez această voce?

 

Isus Baraba           GRAȚIATUL

„Pe atunci aveau un deținut vestit, numit [Isus] Baraba“ (Matei 27,16). 

Baraba era un criminal – el este desemnat ca bărbat și tâlhar vestit. Acesta era condamnat la moarte și, în cele din urmă, își datorează eliberarea din închisoare procesului lui Isus. El profită de obiceiul că Pilat, cu ocazia sărbătorii, elibera de fiecare dată un deținut. Răufăcătorul condamnat la moarte este eliberat. Poate un anumit gând nu-l va lăsa liniștit: A murit Isus pentru el?

LECTURĂ: Matei 27,15-26; Ioan 18,38-40

ÎNTREBARE: Cum de trăiesc eu în libertate?

Cui datorez eu lucrul acesta?

 

Simon din Cirene UNUL CARE DUCE CRUCEA

„Pe acesta l-au constrâns să-i ducă crucea“ (Matei 27,32) 

Simon este un simplu muncitor de pe câmp. Numele lui trădează faptul că rădăcinile sale se află undeva în Africa de Nord. Are doi băieți și se află pe drumul de întoarcere la familia sa în momentul în care se încrucișează cu grupul de execuție. Pentru că pe Isus, probabil, l-au părăsit puterile, Simon este constrâns să ducă mai departe bârna crucii. El singur întruchipează cu totul literal cuvintele lui Isus „Ia-ți crucea [asupra ta] și urmează-mă”. Dintr-o întâlnire întâmplătoare se ajunge la o situație în care Isus vine foarte aproape. Frica față de soldați frânează opoziția lui și acceptă crucea nedorită.

LECTURĂ: Matei 27,32; Marcu 15,21; Luca 23,26

ÎNTREBARE: În ce situații mi se impune o cruce?

Ce mă ajută să port o cruce pe care nu o vreau? 

 

Unul dintre soldați       GLOATA SIMPLĂ

„Îngenunchind, își băteau joc de el spunând“

(Matei 27,29). 

După condamnare, soldații romani au datoria de a-l duce pe Isus la răstignire. Înainte de aceasta, ei folosesc victima pentru a-și satisface din plin, împreună cu toată cohorta, fanteziile violente și își bat joc de el. Făcând aluzie la motivul acuzării, îl îmbracă asemenea unui „rege”: coroana de spini, mantaua de soldat și bastonul servesc acestui scop. Cu un spirit gregar, se bucură să tortureze pe cineva lipsit de apărare.

LECTURĂ: Matei 27,27-31; Marcu 15,16-20; Ioan 19,2-3

ÎNTREBARE: Intervin eu pentru a limita violența? Promovez compasiunea?

 

Centurionul roman

PĂSTRĂTORUL ORDINII

„Au fost cuprinși de o mare spaimă şi au spus: Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!“ (Matei 27,54). 

El a văzut deja multe execuții și este responsabil de desfășurarea lor conform reglementărilor. El cunoaște violența. Totuși, de data aceasta lucrurile stau altfel. Pământul se cutremură și el vede adevărata ființă a omului pe care îl păzește. Cu toate că este păgân, el face o mărturisire. Ce s-a întâmplat mai departe cu viața lui după această experiență înfiorătoare, nu știm. Oare va putea să-l mai omoare încă o dată?

LECTURĂ: Matei 27,54, Marcu 15,39

ÎNTREBARE: Am avut și eu situații când m-am înfiorat de propria-mi ordine? Când mi s-au deschis ochii?

 

 

Instrucțiune de joc pentru mai multe persoane (sau Dumneavoastră citiți textele pătimirii singur/ă și odată cu acestea priviți cărțile respective:

 

  1. Spațiul exterior este scenariul unui proces de investigaț
  2. Conducătorul jocului, în calitate de judecător al investigației, adoptă o atitudine neutrală, cum ar fi, de exemplu, cea a unui istoric. El îi cheamă pe „oamenii pătimirii” ca martori.
  3. „Oamenii pătimirii” se prezintă personal. Ei povestesc când, unde, în ce condiții l-au cunoscut pe Isus, ce au avut de a face cu el în decursul timpului și cum au fost mișcați de el.
  4. Conducătorul de joc îi lasă pe martori să ia poziție față de diferite întrebări, de exemplu:

– A vorbit Isus deja de mult timp despre moartea sa?

– Ce s-a întâmplat de fapt la cina de taină?

– Ce înseamnă întreaga discuție despre „Mesia”?

– De ce trebuia să se impună pedeapsa cu moartea? Care argumente au fost decisive?

– Ce vină putea fi dovedită pentru Isus din Nazaret?

– Ce rol au jucat banii?

– Cine a intervenit în favoarea lui Isus?

– …

  1. Jucătorii trebuie să intre în discuție unii cu alții, să schimbe între ei amintirile lor, să clarifice motivele, să aducă adevărul la lumină. Alături de argumente, trebuie să se țină cont de sentimentele participanților: iubire (dezamăgită), ură, frică …
  2. Conducătorul de joc îi poate invita pe spectatori să ia cuvântul sau să pună întrebări.
  3. În încheiere, conducătorul de joc le dă cuvântul tuturor partidelor reprezentate și apoi încheie procesul.
  4. După joc are loc un schimb pentru a formula impresii și noi descoperiri personale și pentru a împărtăși reciproc lucruri noi aflate.

 

Bettina Wellmann este redactor la Bibel heute (după o idee de joc a lui Paul Deselaers, Münster).

Traducere în limba română de pr. dr. Lucian Farcaș.

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.