Categorii

A şasea meditaţie la exerciţii: visele lui Dumnezeu şi setea de putere

După-amiază, părintele Michelini a ţinut a şasea meditaţie a sa despre procesul îndurat de Isus şi despre soţia lui Pilat (Mt 27,11-26). O meditaţie scrisă la mai multe mâini, cu un cuplu de soţi, Mariateresa Zattoni şi Gilberto Gillini, cu care călugărul colaborează de mai mulţi ani predicând exerciţii spirituale familiilor şi pentru alte întâlniri de formare, şi cu care a scris diferite cărţi care prezintă o dublă formă de lectură a textului biblic, exegetică şi contextuală familială. Părintele Michelini a spus că lectura şi exegeza Scripturii nu sunt prerogativă a consacraţilor sau a celor angajaţi în lucrări, şi că perechile şi familiile trebuie să fie ajutate s-o practice, lucru – a spus el – care până acum nu pare să fi fost făcut în mod convins în Biserică.

Într-un prim punct predicatorul s-a oprit asupra alegerii făcute de Ponţiu Pilat, între Isus şi Baraba, şi a amintit interpretarea prezentată de Benedict al XVI-lea referitoare la o variantă textuală înregistrată de Origene, cu privire la numele de Baraba, acelaşi lucru de „Isus”. Apoi a explicat că acest lucru este important pentru a înţelege sistemul complex cu care evanghelistul Matei vede eficacitatea sângelui lui Isus pentru iertarea păcatelor. Însă acest sistem teologic pus în act de Matei nu trebuie să ne facă să pierdem din vedere dimensiunea umană a unui fapt aparent clar şi care este de o gravitate nemaiauzită: doi oameni – şi nu pur şi simplu doi ţapi (ca aceia pe care Matei i-ar fi imaginat, reconstruind scena de la Yom Kippur pentru a ilustra moartea lui Mesia) – sunt unul în faţa altuia, şi numai unul va supravieţui.

Astfel a fost evocat romanul lui William Styron, Sophie’s Choice, în care se povesteşte despre o mamă tânără constrânsă de un oficial nazist să aleagă între care dintre cei doi copii ai săi să fie ucis. Părintele Michelini a concluzionat că din păcate poporul ebraic a fost, timp de secole, acuzat de deicid de către creştini. În sfârşit, această acuză absurdă a fost demontată la toate nivelurile. Dar nu trebuie să uităm – a adăugat el – că după pătimirea lui Matei această acuză n-ar fi trebuit să fie luată niciodată, nici măcar dintr-un punct de vedere simplu logic: deoarece, ca în cazul lui Sophie, care este constrânsă s-o trimită la moarte pe propria fetiţă, responsabilitatea acestei decizii teribile vine de la cel care a pus în condiţia mulţimea să aleagă, adică prefectul roman.

În al doilea punct Michelini a citit contribuţia celor doi soţi Gillini-Zattoni. Aceştia notează cum în jocul de putere masculină, complicitatea între un mare preot şi Pilat, erupe glasul firav al unei femei, dar numai printr-un mesager, pentru că „în timp ce bărbaţii jucau partida lor nu-i este permis să se apropie”. Însă soţia lui Pilat poate să se legitimeze în faţa acestor bărbaţi pentru că, spune ea, „a suferit mult” (Mt 27,19) din cauza acelui „drept”, Isus.

În sfârşit, au fost examinate cele cinci vise din Evanghelia copilăriei după Matei, şi visul soţiei lui Pilat. Aceste vise trebuie văzute în ansamblul lor, pentru că reprezintă ceea ce am putea numi „visul lui Dumnezeu”: salvarea Fiului (care prin intermediul viselor de la începutul Evangheliei scapă de cel care vrea să-l ucidă). Dar dacă Iosif şi magii înţeleg ceea ce trebuie să facă, şi în pofida slăbiciunii a ceea ce au primit ei îl pun în practică (visul este numai „o şaizecime” din profeţie, conform midrash); în schimb, Pilat nu ascultă glasul soţiei, nu ascultă visele, este interesat – ca Irod – numai să-şi păstreze puterea.

(După Radio Vatican, 8 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.