Categorii

A muri în Domnul

Una dintre cele mai mari intuiții spirituale ale sfântului Ioan Paul al II-lea a fost aceea de a ne îndemna să reînsuflețim şi să păstrăm amintirea martirilor din secolul al XX-lea, unul din secolele cele mai violente din istorie. Şi desigur, amintindu-i în faţa lui Dumnezeu pe martorii foarte mulţi ai credinţei, am fost conduși să amintim cu ei victime nenumărate, şi mai pe larg femei şi bărbați din orice rasă, timp şi condiție care şi-au pierdut viaţa în circumstanțe dramatice, pe uscat şi pe mare, în timp de război şi în timp de pace, departe de orice încurajare umană, victime a unor violenţe nesăbuite sau ale catastrofelor de nestăvilit, sau în abandonare şi în singurătate. Un strigăt imens de durere pare să se înalțe în tăcere din ţărâna din fiecare colț al pământului pentru cei care au urechi ca să-l asculte de milioane şi miliarde de uitaţi. Strigăt al creaturilor care se simt prăbuşiţi într-un abis de gol şi de uitare. Pentru ei şi cu ei vrem şi noi să înălțăm un strigăt de cerere de milostivire.

Imaginile rândurilor de sicrie aliniate în bisericile din Lombardia, cele ale marii gropi comune aproape de New York, gândul atâtor persoane, îndeosebi al atâtor persoane bătrâne care au murit în condiții de izolare şi de singurătate în cursul ultimelor luni ne-au impresionat profund. Nu numai faţă de durerea justă a celor apropiați care n-au putut să vadă despărțirea de cei dragi ai lor cu întăririle umane şi creştine, ci şi mai mult faţă de răposaţii înșiși, faţă de cei care au murit şi mor în singurătate.

Toate acestea ne-au făcut să înţelegem o dată în plus cât sunt de prețioase apropierea şi afectul sincer în timpul fragilității, al bătrâneții şi al bolii. Însă ne-a făcut să reflectăm şi că probabil fiecare deces, inclusiv al nostru, poartă mereu în sine o dimensiune de singurătate. Pentru că la sfârşit fiecare întărire şi apropiere a altora devine neputincioasă şi nimeni nu mai este capabil să ne sustragem de la trecerea finală.

Cum putem să ne pregătim pentru un asemenea moment, care ne unește pe toţi, care pentru victimele lui coronavirus a fost anticipat, dar care oricum era în faţa lor aşa cum este în faţa noastră? Cum să scăpăm de angoasa de a ne prăbuși în nimic?

În urmă cu puține zile am avut harul de a retrăi moartea lui Isus. În fiecare zi o retrăim unindu-ne sacramental sau spiritual cu Isus în împărtășanie. Însă Vinerea şi Sâmbăta Sfinte poartă cu sine un har special. Moartea lui Isus este una foarte adevărată şi foarte crudă, care poartă asupra sa toată experienţa abandonării oamenilor precum şi a unei abandonări misterioase din partea lui Dumnezeu, aşa cum spune versetul din Psalm pe care Isus îl exclamă pe cruce. O moarte aşa de adevărată încât după ea urmează faptul de a fi cadavru într-un mormânt în ziua de sâmbătă. În Crez afirmăm: „… s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat; a coborât în iad…”. Coborârea în iad spune că El devine aproape şi frate al tuturor celor care au coborât în abisul morții. Nu uită nici măcar pe unul. Pentru Isus nu există morți uitaţi, în niciun loc de pe pământ şi din istorie, în niciun colț lovit de pandemie. Isus a murit cu adevărat ca ei şi cu ei.

După moartea lui Isus, coborârea sa în iad şi învierea sa, moartea nu mai este acelaşi lucru ca înainte. „Unde este, moarte, victoria ta?”, exclamă sfântul Paul. Acum moartea poate să fie trăită cu Isus, care revelează o iubire a lui Dumnezeu mai puternică decât moartea. Şi asta merge dincolo de orice singurătate umană. Moartea, chiar şi cea mai necunoscută şi uitată, poate să devină astfel o încredințare a propriului suflet în mâinile unui Tată.

În urmă cu puține zile, papa Francisc la „Sfânta Marta”, comentând cuvintele lui Isus adresate lui Nicodim, i-a invitat pe toţi să privească le Răstignit. Este punctul central al credinţei şi al vieţii creştine. Cel care le-a văzut, nu va putea uita niciodată imaginile sfântului Ioan Paul al II-lea îmbrățișat de crucea din capela sa cu puține zile înainte de moartea sa, în timp ce la Colosseum poporul era unit cu el în rugăciunea în Via Crucis din Vinerea Sfântă. Nu există alt mod de a ne pregăti să trăim moartea decât să privim cu tot sufletul Răstignitul care moare cu noi şi pentru noi, şi să rămânem îmbrățișați cu El cu toată inima. Atunci moartea trăită cu Isus va putea să-şi piardă faţa sa înspăimântătoare şi să lase să se intuiască un mister de iubire şi de milostivire. Atunci poate că nu vom mai simți impulsul de a refuza gândul la el şi de a-l șterge din cotidianitatea noastră, ba chiar, cu credinţă şi cu trecerea timpului va putea să ne fie familiar ajungând să devină „soră”, aşa cum spune sfântul Francisc.

Şi în lumea secularizată moartea vine, cu coronavirusului sau în alt mod. Însă să nu uităm că grație lui Isus moartea nu mai are ultimul cuvânt, ci fiecare moarte, chiar şi cea mai uitată şi solitară, nu este o cădere în nimic, ci în mâinile Tatălui.

De Federico Lombardi

(După L’Osservatore Romano, 29 aprilie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Link: https://www.vaticannews.va/it/osservatoreromano/news/2020-04/morire-nel-signore.html

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.