Categorii

30 de ani de la prăbușirea Zidului din Berlin. Andrzej Friszke: „Revolta pașnică a lui Solidarność a favorizat căderea”

„Zidul din Berlin n-ar fi căzut fără cazul Solidarność”: Andrzej Friszke, profesor de la Academia Poloneză de Științe, se ocupă de mulţi ani de istoria mișcării sociale şi politice care, între anii ’80 şi ’90 din secolul trecut, a tulburat toată Europa. Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a căderii Zidului din Berlin, agenția SIR l-a intervievat, încercând să definească moştenirea evenimentelor care au dus la căderea sistemului sovietic şi la sfârşitul „războiului rece”.

Domnule profesor, care au fost bazele pentru faptele care au dus la căderea Zidului? Pe atunci democrația era un vis pentru multe popoare europene, şi totuşi astăzi închideri şi naționalisme par să se îndrepte în altă direcție…

Astăzi, în Polonia dar şi în SUA, în Franţa, în Italia şi în alte țări, sunt puse la îndoială bazele şi idealurile democrațiilor liberale. Însă cred că aceste este mai degrabă efectul procesului de globalizare, al transformărilor profunde pe care le trăim în aceste ultime decenii; așadar cauze diferite faţă de faptele din 1989. Aş spune că situația actuală cuprinde şi un soi de aversiune faţă de lumea modernă. În schimb dacă vorbim despre 1989, trebuie să ținem cont de faptul că problemele care se trăiau atunci erau rodul diviziunilor profunde din Europa care dăinuiau din secolul al XVIII-lea. Totuşi societățile din Europa centro-orientală par să fi menținut până astăzi un prevalent caracter țărănesc, departe de civilizația citadină şi de respectivul sistem instituțional. Unele din diviziunile de astăzi provin deci din prăpastia dintre o societate rurală şi cea burgheză. În 1989 aceste diferenţe în Polonia nu săreau în ochi, nici nu erau luate în considerare, şi pentru că o parte din societate, partea ultraconservatoare, era practic inactivă politic. Nici în analizele sociologice de atunci nu rezultau diversităţile între grupurile sociale, manifestate aşa de profunde.

Căderea Zidului din Berlin ar fi posibilă fără anul 1980 în Polonia, fără mișcarea Solidarność, şi fără primele alegeri parțial democratice care s-au desfășurat la 4 iunie 1989?

Este clar că Zidul din Berlin n-ar fi putut să cadă fără revolta lui Solidarność. Însă trebuie considerat că schimbările politice petrecute la sfârşitul anilor ’80 în țările supuse totalitarismului sovietic au avut loc într-o situaţie internațională deosebită, definită in primis de epuizarea posibilităților de dezvoltare economică şi tehnologică în Uniunea Sovietică şi de imposibilitatea din partea URSS de a rivaliza cu SUA, condiții perceptibile încă de la jumătatea anilor ’70. Revolta politică în țările „blocului”, începută de Polonia cu mișcarea Solidarność în 1980, a fost însă determinantă. Este normal că evenimentele poloneze au avut impact asupra situației din celelalte țări ale sistemului sovietic fiind un preludiu la manifestările din Germania de est (RDG) care aveau să se încheie cu dărâmarea Zidului care despărțea Berlinul în două părţi, una sovietică şi cealaltă occidentală. Acelaşi lucru trebuie spus pentru „revoluția de catifea” din Cehoslovacia, şi cea din alte naţiuni, dar şi pentru renașterea şi radicalizarea mișcărilor în favoarea independenței de Uniunea Sovietică în țări precum Lituania şi Ucraina. Într-un sistem de vase comunicante cum era blocul sovietic, schimbările din Polonia au stimulat transformările democratice în celelalte state, indicându-le calea de ieșire pașnică şi negociată, cu recunoaşterea drepturilor politice ale susținătorilor vechiului regim, fapt care a slăbit în mod însemnat voința lor de a apăra trecutul.

De ce negocierile din 1989 din Polonia s-au desfășurat cu participarea Bisericii, care a asumat rolul de mediator între guvern şi opoziţie?

În fond, în Polonia, deja pe la sfârşitul anului 1981 era clar că erau trei mari forțe politice:  Solidarność, Partidul Muncitoresc Unificat (PZPR) şi Biserica, pe atunci condusă de Ioan Paul al II-lea, a cărui prezență, deşi stătea la Roma, era foarte simţită şi avea o importanță însemnată. Din partea amândurora, guvern şi opoziţie, Biserica era considerată un intermediar capabil să-i apropie şi să garanteze un eventual acord. Acest lucru n-a fost posibil în 1981 dar, după introducerea legii marțiale, Biserica poloneză a asumat de fapt rolul de negociator cu scopul de a atenua conflictul aflat în desfăşurare. Foarte important a fost de exemplu rolul său în tratativele referitoare la prizonierii politici, eliberați ca urmare a amnistiei din 1984. Autoritățile guvernamentale au încercat în zadar să ajungă la un acord politic cu Biserica, ea respingând însă ofertele din partea funcționarilor unui regim programatic ateu, dar n-a negat membrilor din Solidarność spațiile şi localurile pentru campania electorală înainte de 4 iunie 1989. Totuşi trebuie amintit că la Biserica din Polonia, luând în considerare numărul de catolici, făceau referință nu numai membrii mișcării democratice ci şi o parte din cei care oficial dădeau sprijinul lor lui PZPR.

Biserica a avut un rol asemănător în Germania în anii ’80-’90?

Trebuie luat în considerare faptul că Germania nu este o ţară omogenă din punct de vedere religios. În RDG, unde în august 1989 au izbucnit primele proteste care în noiembrie din acelaşi an au dus la căderea Zidului, manifestanții au găsit sprijinul din partea Bisericii evanghelice şi a numeroşi pastori protestanți, favorabili mișcării democratice. Cu siguranță acea contribuție a lor nu trebuie uitată.

De Anna T. Kowalewska

(După agenția SIR, 9 noiembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.